COPYRIGHT © 2013 - Şcoala Gimnazială Mireșu Mare by Buciuman Raul
“Pe-un
picior de plai, pe-o gură de rai”,
ne-am născut și trăim noi, cei din localitatea Mireșu Mare.
Datoria noastră, a
celor ce suntem investiți cu obligațiile unui ghid, ocrotind zeci de
generații pe drumul cunoașterii, este să păstrăm și să arătăm atât semenilor noștri
din acest spațiu, cât și altora, frumusețile fizice și morale ale acestui
ținut.
Așa am pornit la drum în urmă cu 10 ani, când am desfășurat prima ediție a Festivalului folcloric–concurs
pentru copii “Florile Someșului”. Iată-ne ajunși la cea de-a X-a ediție.
Am considerat Festivalul o oportunitate pentru copiii talentați din
zona Codru-Chioar și zonele limitrofe. Vă așteptăm cu drag!
“Bună zua,
oamini buni,
Ce v-om spune nu-s minciuni
Vă urăm tăt voaie bună
După datina străbună!”
Formația de dansuri
populare “Mugurii Codrului” Școala gimnazială Mireșu Mare,
coordonați de către prof Emilia Pop și Ghiță Mureșan.
Urarea vine din colțul
acesta de lume, în care ne-am născut și de care ne leagă trainic și durabil mii
de fire emoționale. Ne-a fost dat nouă,
mirișenilșor, să ne bucurăm de o localitate frumoasă și bogată.
Nu mă
sfiesc să spun asta chiar dacă în ultimii ani, a devenit parcă o faptă vinovată
să vorbești cu drag despre țara și neamul tău. Viața noastră, a fiecăruia, a
pornit de aici și rămâne cât existăm, marcată de trăirile satului. Ne raportăm
cu toții la casa părintească și la universul copilăriei, ca la un mic rai
neatins de bruma uitării.
Este izvorul care ne adapă la durere și bucurie.
Ființa noastră, a celor din nord de țară, n-a fost și nu va putea fi despărțită
de șoaptele codrilor, de cântecele lor și nu în ultimul rând de dansurile
populare. Așa se explică cea de-a X-a ediție a Festivalului –concurs pentru
copii “ Florile Someșului”,
unde dănțăușii noștri au ocupat un loc pe podium. Felicitări tuturor
participanților care ne-au “călcat pragul”, ne-au încântat sufletele și privirea și sper
că au plecat cu zâmbetul pe buze. Spectacolul poate fi urmărit pe www.
studioachim.ro. Pentru motivare…dănțăușii noștri mirișeni și cei care au câștigat trofeul –“Cununița Năzdrăvană” Satu Mare.
Mulțumim doamnelor Leontina Dorca și Carmen Sas care ne-au oferit un adevărat
regal folkloric cu acești minunați copilași pe care-i călăuzesc. Soliștii au
fost acompaniați de orchestra condusă de
inimosul maestru, prof. Vasile Goci.