1 Decembrie sărbătorită în toate școlile din
Mireșu Mare
„ În urmă cu 107 ani, la 1918, la Alba Iulia a
avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România, și a
consfințit ceea ce numim România Mare. Adunarea Naţională a poporului român din
Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin
Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu
ţara mamă este pentru toate veacurile decisă, anunţa atunci Gheorghe Pop de
Băseşti, preşedintele Marii Adunări” a spus profesoara de istorie Pruna Rodica
în fața elevilor din Școala Gimnazială Mireșu Mare. A urmat un moment poetic și
muzical emoționant, pregătit de profesoara de limba română Butean Nicoleta și
profesorul de muzică Achim Marius. La rândul lor, elevii din clasa a II-a,
îndrumați de către prof. înv. primar Dragoș Gelu au sărbătorit Ziua Națională
prin cântece și poezii patriotice, sub genericul „Urare țării mele”.
Nici elevii Şcolii primare Lucăceşti nu s-au
lăsat mai prejos. Au pregătit un moment emoţionant, îndrumaţi de învăţătoarele
Dragoş Ana, Ilucz Mariana, Filip Mădălina, Feier Adriana, sub motto-ul „Mândri
că suntem români!”